As dori sa introduc scrierea mea prin cuvintele lui Bellak Gabor (curator al "Earthly Paradise", expozitia colectiei de arta a Elizabetei şi Alexandru Kasser de la Galeria Nationala a Ungariei, care s-a incheiat in luna mai la Budapesta): "Paradisul de pe pamant nu este altceva decat natura creata de Dumnezeu. Imaginile din natura arata nu numai unitati topografice usor de identificat in arta europeana, ori site-uri de interes turistic, ori peisaje emblematice pentru anumite regiuni, ci in multe cazuri la fel de bine si simboluri universale. Natura, capabila să simbolizeze intreaga creatie cu ordinea sa, structura, dinamica, si culorile ei, reprezinta lumea insasi ... Pentru artistul modern Natura ofera o oportunitate sa se retraga din lume si ofera, de asemenea, sursa de inspiratie pentru munca creativa ... Rolul naturii ca sursa de inspiratie poate fi detectata chiar si in arta abstracta a desenelor lui László Moholy-Nagy, in timp ce Jean Arp recunoaste amestecul cu Natura ca una dintre principalele sarcini ale artei moderne."
Cand am vizitat aceasta expozitie, m-am simtit ca acasă, familiarizat cu atmosfera conţinuta de aceste lucrari realizate de acei faimosi artisti. Mi-am amintit de intreaga creatie artistica de-a lungul secolelor, cuprins de vibratie de unul dintre peisajele in ulei ale lui Monet: "Bloc de Rochers, Belle-Ile"
Nu demult, un fost coleg mi-a spus ca sunt un conservator al obiceiurilor romanesti si un artist care nu se lasa vrajit de modernitatea inventata de altii, aici obiceiurile fiind asimilate cu valorile originale romanesti, de apropierea romanului de natura de la tara. Valori care acum in aceste vremuri globaliste si post-moderne devin valori legate de originar, nepoluat, produse bio. Da, ce pot raspunde unei asemenea provocari este ca natura face parte din sufletul meu, este suflul care face sa vibreze in mine arcuri interioare indefinite si consoneaza cu intreaga-mi fiinta.
Imi mai aduc aminte de cuvintele lui Anthony Julius care spunea dupa vizitarea expozitiei „senzatie” ca se invartea printre ele tulburat si nefericit. O alta ipostaza de ceea ce am trait eu la Budapesta.
„In lumea artei contemporane circula o pluralitate de estetici, o multitudine de practici artistice. Desi unele sunt mai fertile decat altele in producerea de opere noi, niciuna nu detine o precedenta recunoscuta asupra alteia. Nu exista principii convenite asupra crearii si judecarii operelor de arta; nu exista o umbrela estetica sub care sa se adaposteasca lucrarile si publicul lor. Este o consecinta, in parte, a esteticii transgresive insesi. Este, intr-un fel, estetica si antiestetica totodata. Arta transgresiva este arta in care exceptia subversiva constituie regula. Este in acelasi timp carmuitorul si revolutionarul. A facut imposibil un nou regim estetic. Este atat lipici, cat si solvent, atat teorie, cat si virus al teoriei...” spune acelasi Anthony Julius.
Unde duce acest lucru? Ce cale urmarim? Noi romanii, traim inca urmarile dramei unui fost regim totalitar, a unei culturi colectiviste care inca se regaseste in multe aspecte ale vietii sociale. Natura prin insasi puterea ei monolitica creeaza un refugiu sau un suport in care unii artisti s-au sprijinit, au gasit o cale personala de exprimare a unor viziuni proprii printre atatea alte revolutii care incalca canoanele artei, incalca tabuuri sau sfideaza politic. Chiar daca nu bagam de seama, suntem legati prin insasi fizica noastra de natura. Toate legaturile noastre sunt inca din vechime armonizate cu natura, iar uneltele lor de lucru si esteticul ei inca tin de reguli. „Revolutia” mea se petrece prin evadarea in natura si cautarea acelor senzatii care imi implinesc spiritul prin lumina sau prin stralucirea reflexelor solare pe suprafata apei. Apa, care este esenta si baza a intregii naturi. Apa care se regaseste in ultimele mele cicluri tematice, ramane principalul element si in acesta ultima mea cautare „carare pe apa”. Mister, tainic, calm, lumina, verde, albastru: fragmente din universul naturii, natura prin care insingurat si efemer se intrezareste arareori si omul, eternul calator pe ape. Aceasta suprapunere a „cerului” peste „apa” imi evoca echilibrul natural atat de mult cautat si linistea in care viata triumfa. Totul se rezuma la credinta, la puterea ei inspre restaurarea valorilor umane perene. La adevarul acestei lungi aventuri a artei, la traditiile ei permanente in care fiecare opera are legatura cu trecutul si prefigureaza in acelas timp viitorul. La frumusetea acestei aventuri a artei in care inlantuirea inca vii a traditiilor leaga arta timpului nostru de arta clasica sau antica.
Comentarii