VIAŢA omeneasca e, în generalitatea ei, lipsită de gânduri. Omul comun e prea trudit de munca lui zilnică pentru câştigarea existenţei, ca să mai aibă dorinţa de a se ìntrebà, care e rostul lui in lume. Iar asà zisuì om superior, artist, om de ştiinţă, nu-i tare deosebit, ìn reflexiile sale asupra vieţii, de muncitorul ogoarelor ori păstorul turmelor; omul superior e şi el, ìn aproape unanimitatea cazurilor, tot un τεχνίτης — meseriaş — afundat cu totul ìn specialitatea lui şi tot asà de opac pentru gandul metafizic ca şi un simplu plugar. «Lumea» nu e, pentru omul obicinuit, Cosmosul, ci, ìn-nainte de toate, cercul cunoscuţilor, al concetăţenilor, al tovarăşilor de ocupaţie — spaţiul viu pana unde poate rasunà mica personalitate banală. «Concepţia despre lume» a omului obicinuit nu e nici etica, nici estetica, nici religioasă, ci naiv utilitarista; poporul e prin instinct hedonist; «lumea» lui şi «plăcerea» lui sunt factorii capitali ai vieţii lui sufleteşti. Singura valorare posibilă...