Weekendul trecut am facut o iesire de duminica, asa, de voie buna, spre natura… dar cu regret pot spune, ca pe zi ce trece, parca orice iesire de scurta durata in weekend ma face sa imi reconsider gradina. Peste tot lume, galagie si murdarie… cand te uiti din masina unde vezi un loc de foc sau popas vezi murdarie. Gunoaie de parca ar fi trecut salbaticii pe-acolo. Vatra inconjurata de bolovani, peturi, badoage, conserve… Avem o tara minunata, dar murdara! Am fost la Tarnita, un lac frumos, dar efectiv nu ai unde sa te asezi intr-un mod civilizat. Unde s-a putut s-a construit, locuri private unde nu mai poti sede. Orice poiana inca “publica” este poluata in toate felurile, de la urlete si muzica data la maximum pana la omniprezentele plasticuri. De la coada lacului am luat-o pe partea cealalta. Un scurt popas unde am mancat ceva si fiindca am mers cu un jeep al unor prieteni am putut trece de o alunecare de teren mare si de bolovanii care blocau accesul. Nefiind umblat de mult drumul, natura parca parca isi reintra in drepturile ei, vegetatia aproape napadind drumul in totalitate. Un peisaj salbatic unde am si facut cateva fotografii, dar si aici urme de focuri, urmele romanului nost’ “civilizat”, vesnicele cutii de bere, sticle si conserve… Si cum urci ultima panta inspre Dangaul Mic, la o curba, rasuflarea iti este taiata de o minunatie de gunoi si la propriu si la figurat spus cat un munte, sute de metri patrati acoperiti din deal inspre vale cu gunoi menajer. Este incredibil! Cum se poate ca un sat intreg (cred eu) sa-si arunce in halul asta gunoaiele? Unde sunt primarul, consilierii, toti cei care ar avea un cuvant de spus si obligatia sa faca ceva? Pana acum am facut doar fotografii care ma ung pe mine la suflet, dar cred ca in curand voi apuca sa iau instantanee si cu gunoaiele astea, sa arat lumii ce popor civilizat suntem. Iar cu o zi inainte am fost la Bastionul Croitorilor, o zi dupa deschiderea lui cu mare fast… Si am fost intimpinat cu urmatoarele: va rugam asteptati sa se usuce pe jos, tocmai ce-am spalat podeaua! Ce frumos, nu? Normal, in perioada deschisa publicului. Iar pe zidul cetatii, alaturat o frumoasa doza de bere, un pahar si niste chistoace, pe care nu m-am putut abtine sa nu le fotografiez! Asta a doua zi dupa deschiderea oficiala a bastionului! Ce frumos! No more comments!...
trei intr-o barca... o zi de duminica pe lac la Tarnita, nu-i rau, nu?
si de aici se schimba peisajul parca...
parca sta timpul in loc...
si uiti de lume, chiar daca omul a creat acest lac...
si eterna noastra Daciuta... puf puf la deal, da mere, nu? culmea ca dupa 200 de metri nu a mai putut, iar soferul a luat-o la picior...
Una dintre ultimele lui poze... eu asa il tin minte mai bine, cu barba... si-a lasat-o in ultimii ani stati la Moscova. Se scrie acum o carte despre Cluj, despre arhitectii urbanisti care au contribuit la ceea ce este acum urbea noastra, se afla si el in ea, ma bucura... fac in continuare o mica paranteza catre un articol de ziar aparut dupa revolutie pentru a-i schita sumar figura, pentru cei care nu au apucat sa il cunoasca.. din pacate si eu prea putin am putut sa povestesc cu el, a murit cand aveam 8 ani, el 45... i-am simtit lipsa tot timpul, chiar daca il aveam si il am cu mine in inima si gand peste tot... --> Mandrie a Tarii Motilor Arhitectul Augustin Presecan Exista oameni care desi au av ut o viata relativ scurta, prin lucrarile si operele lor au reusit sa impuna posteritatii un respect deosebit fata de memoria, de numele lor, niciodata uitat. Un astfel de om a fost, fara tagada, arhitectul Augustin Presecan, om de certa valoare profesionala, creator al...
Aurel-Drago ş Munteanu Din impas către un nou început (text tradus din limba engleză şi îngrijit de Tudor B. Munteanu) S-ar părea că trăim într-o lume avansată şi gata depăşită, în care totul e “după” sau “post-” altceva. Sfărşitul istoriei a fost proclamat, cu toate că motoarele sale nu au lucrat niciodată atât de energic. Postmodernismul şi post-postmodernismul caracterizează stări atât de fluente, încât nici un concept nu le poate determina conţinutul în mod adecvat. Dacă avem de-a face într-adevăr cu un punct terminus, este vorba mai degrabă de sfârşitul unei civilizaţii, adică de consumarea unui ciclu complet de scopuri şi mijloace pe care o parte a omenirii, Lumea Apuseană, le-a căutat şi le-a folosit pe parcursul ultimei jumătăţi de mileniu. Să numim această eră “umanismul” de dragul clarităţii, asumându-ne totodată riscul unei critici acerbe din partea celor care văd în asta numai “o ideologie burgheză – doctrina valorizării «omului» în sine, care ignoră diferen...
Impresionismul, curentul care a schimbat cursul evolutiv al artelor, inceputul unei noi etape si care ne introduce totodata in problematica artelor vizuale al e secolului XX a fost un reper pentru lucrarile mele. Chiar daca ramine un concept studiat si clasat in acelasi timp el continua din adincurile subconstientului sa imi dicteze anumite traiecte si imagini. “Natura, ca stare de spirit si expresie” este o obsesie ce se regaseste de-a lungul unei intregi perioa de de creatie personala, incepind cu lucrarile cu o vadita tenta de inspiratie impresionista si post impresionista (din anii 1990 – 1991) si termini nd cu cele actuale, expresionist-abstracte. Lucrarile expuse alaturat se vor o retrospectiva a unei perioade parcurse, un drum in timp de zece ani si a unui concept asupra peisajului, a unor teme si idei care isi au originile izvorite din natura. Natura vie si in continua miscare, o natura precum apa curgatoare. O viziune concept ce m-a insotit mereu in creatia mea este s...
trei intr-o barca... o zi de duminica pe lac la Tarnita, nu-i rau, nu?
si de aici se schimba peisajul parca...
parca sta timpul in loc...
si uiti de lume, chiar daca omul a creat acest lac...
si eterna noastra Daciuta... puf puf la deal, da mere, nu? culmea ca dupa 200 de metri nu a mai putut, iar soferul a luat-o la picior...
si chistoacele de la Bastion, frumos...
Comentarii