tatal meu, arhitect Augustin Presecan, de suflet... si de amintire...

Una dintre ultimele lui poze... eu asa il tin minte mai bine, cu barba... si-a lasat-o in ultimii ani stati la Moscova.

Se scrie acum o carte despre Cluj, despre arhitectii urbanisti care au contribuit la ceea ce este acum urbea noastra, se afla si el in ea, ma bucura... fac in continuare o mica paranteza catre un articol de ziar aparut dupa revolutie pentru a-i schita sumar figura, pentru cei care nu au apucat sa il cunoasca.. din pacate si eu prea putin am putut sa povestesc cu el, a murit cand aveam 8 ani, el 45... i-am simtit lipsa tot timpul, chiar daca il aveam si il am cu mine in inima si gand peste tot...
-->

Mandrie a Tarii Motilor

Arhitectul Augustin Presecan

Exista oameni care desi au avut o viata relativ scurta, prin lucrarile si operele lor au reusit sa impuna posteritatii un respect deosebit fata de memoria, de numele lor, niciodata uitat. Un astfel de om a fost, fara tagada, arhitectul Augustin Presecan, om de certa valoare profesionala, creator al arhitecturii unor importante zone ale Clujului.

Legat de aceasta afirmatie, mi se pare chiar din titlu, semnificativa, cartea d-lui Victor Vantu “Ce lasam in urma noastra” Ed. Albatros, 1974, in care, alaturi de alti specialisti, pomeneste si numele arhitectului Presecan (“Motul” – “nascut la poalele Feleacului”, arhitect care in adevar a lasat in urma lui valori urbanistice incontestabile).

-->

S-a nascut la 30 Martie 1933 in comuna Martinesti, Cluj. Tatal sau, Nicolae Presecan, fusese mecanic de locomotiva C.F.R., dar pe mama sa, Victoria, nu o cunoscuse, caci s-a stins din viata fara a o cunoaste. Augustin urmeaza 4 clase primare in satul natal, dupa care tatal sau, mutandu-se cu serviciul la Abrud, copilul continua acolo clasa a V-a si, in continuare, Scoala Pedagogica in aceasta localitate, pe care o termina in 1952. In continuare se inscrie la Institutul de Arhitectura “Ion Mincu” din Bucuresti. In 1954 este trimis pentru continuarea studiilor, la Moscova, la Institutul de Arhitectura, pe care il absolva in 1959 – Sectia urbanistica. In acelasi an isi sustine teza de licenta cu o lucrare din domeniul sistematizarii urbane, obtinand diploma cu mentiunea “otlicino” (Magna cum laude).

Revenind in tara, in 1959, este repartizat la Directia de Sistematizare, Arhitectura, Proiectari Cluj, in functie de proiectant. Devine sef de atelier sistematizare si apoi director tehnic in acest institut, din 1969. “Cunoscand ca nimeni altul – spune fostul sau coleg, arhitectul Vasile Mitrea – particularitatile orasului, intuindu-i vocatia, Gusti Presecan a reusit, apeland la o riguroasa pregatire profesionala si mult discernamant, sa jaloneze un viitor ce nu a fost infirmat nici de studiile si nici de realitatile ulterioare.

-->In sustinerea acestei afirmatii stau marturie detaliile de sistematizare pentru zona “Abator”, cartierele “Grigorescu” si “Gheorgheni” (la toate fiind sef de proiect) sau schitele de sistematizare din deceniul al VIII-lea. De mentionat ca primele mari ansambluri ale orasului “Grigorescu” si “Gheorgheni”) recompensate cu premii nationale, au figurat ca exemple remarcabile in literatura de specialiate nationala si straina si au ramas si azi printre cartierele cele mai preferate de locuitorii Clujului. A contribuit si la actiunea de urbanizare de la Turda, Dej, Iernut, Sangeorz-Bai s.a. A fost unul din acei profesionisti care au pledat mereu pentru a pune in centrul preocuparilor conditia umana si, inarmat cu argumentele necesare, cu luciditate si tact, a stiut sa depaseasca momentele dificile (determinate de legi, minti obtuze, rutina s.a.) si sa caute calea compromisurilor salutare.

-->

La planseta lui, multi din cei ce s-au dedicat urbanismului, au primit un sfat, o solutie, data cu multa maturitate profesionala. Ca specialist in domeniul sistematizarii, s-a remarcat ca un adevarat mentor pentru arhitectii mai tineri si intre acestia se mentioneaza arh. Emanoil Tudose si arh. Amalia Lantes, care la randul lor, s-au ocupat intens de aplicarea ei si in Tara Motilor, asa cum Gusti Presecan a gandit-o si a dorit-o realizata in locurile unde a trait.

Identificat fiind ca un element de certa valoare profesionala, Presecan a fost trimis in 1974 de guvernul totalitar ca reprezentant al tarii noastre la CAER – MOSCOVA, in probleme de sistematizare si urbanism.

-->

Avand un corp robust si plin de viata, este o enigma faptul ca in 1978, la Moscova, a devenit subit grav bolnav de cancer ganglionar si pulmonar, stare in care se intoarce in tara si se stinge din viata la Clinica Ftiziologica din Cluj, la 6 aprilie in acelas an. Legat de aceasta surprinde si faptul ca in cuvantul de doliu, delegatul C.S.A.C.S. (Comitetul de Stat pentru Arhitectura, Constructii si Sistematizare), arh. Dan Mihuta, care atunci a afirmat intre altele ca Presecan “a fost si bun roman”, a fost anchetat mult timp de securitate pentru aceasta afirmatie si ca s-a stins si el din viata dupa putin timp. Motii, pe care Gusti Presecan i-a reprezentat peste tot cu mare cinste, ii pastreaza peste veacuri pioasa amintire.

Ioan Felea (Gazeta de Cluj-Napoca, mai 1996)

"Din impas către un nou început" de Aurel-Dragos Munteanu

Aurel-Drago ş Munteanu Din impas către un nou început (text tradus din limba engleză şi îngrijit de Tudor B. Munteanu) S-ar părea că trăim într-o lume avansată şi gata depăşită, în care totul e “după” sau “post-” altceva. Sfărşitul istoriei a fost proclamat, cu toate că motoarele sale nu au lucrat niciodată atât de energic. Postmodernismul şi post-postmodernismul caracterizează stări atât de fluente, încât nici un concept nu le poate determina conţinutul în mod adecvat. Dacă avem de-a face într-adevăr cu un punct terminus, este vorba mai degrabă de sfârşitul unei civilizaţii, adică de consumarea unui ciclu complet de scopuri şi mijloace pe care o parte a omenirii, Lumea Apuseană, le-a căutat şi le-a folosit pe parcursul ultimei jumătăţi de mileniu. Să numim această eră “umanismul” de dragul clarităţii, asumându-ne totodată riscul unei critici acerbe din partea celor care văd în asta numai “o ideologie burgheză – doctrina valorizării «omului» în sine, care ignoră diferen